Revendică premii

Introdu codul mai jos și revendică punctele în contul tău.
You need to be logged in to redeem a coupon.

Dezastru la Bungie: Plagiat, moral scăzut și incertitudini legate de lansarea Marathon

Într-o perioadă în care Bungie ar fi trebuit să fie în plină campanie de promovare a noului său shooter Marathon, studioul american se confruntă cu o furtună destul de severa. Încă din aprilie 2025, feedback-ul negativ generat de testul Closed Alpha a pus sub semnul întrebării viitorul jocului. Criza a atins un nou nivel după ce artista ANTIREAL a acuzat Bungie de plagiat, susținând că studioul i-a copiat artwork-ul din 2017 fără consimțământ.

Bungie a recunoscut public că unele dintre elementele vizuale din Marathon au fost inspirate din lucrările artistei, dând vina pe un fost angajat care ar fi acționat singur în 2020. Totuși, dezvăluirea a stârnit o reacție puternică în comunitatea de gaming, iar coverage-ul media a transformat discuțiile pozitive despre estetica jocului într-un val de critici.

Moralul e low

Conform unor surse din interiorul studioului, atmosfera în cadrul Bungie este în cădere liberă. Angajații descriu moralul general ca fiind „la cel mai jos nivel din istoria recentă a studioului”, iar temerile legate de eșecul comercial al jocului sunt omniprezente. Cu Marathon planificat pentru lansare în septembrie 2025, tot mai mulți angajați se întreabă cum va reuși Bungie să redreseze situația în doar câteva luni, într-un climat public care a devenit ostil jocului.

Oficial, nu s-a anunțat nicio amânare, dar este foarte posibil ca în culisele Sony și Bungie să se poarte discuții despre o potențială decalare a lansării. Între timp, echipele sunt implicate într-un proces amplu de auditare a asset-urilor vizuale, pentru a identifica orice alt conținut care ar putea ridica probleme legale.

Schimbări în planul de lansare

Chiar înainte de scandalul cu plagiatul, Bungie renunțase deja la strategia sa principală de marketing. Un trailer programat pentru luna iunie, care trebuia să anunțe și lansarea precomenzilor, a fost anulat. În locul unui Beta public tradițional în august, se discută acum despre organizarea unor „serii de playtesturi deschise”, fără un plan clar definit.

Este clar că în spatele ușilor închise, Bungie încearcă să reconstruiască în grabă nu doar campania de marketing, ci și încrederea jucătorilor. Îngrijorător este însă faptul că unele voci din interior susțin că problemele jocului nu se limitează la estetică sau testare, ci la conceptul de bază, care ar fi fost impus de conducerea veche a studioului, în ciuda obiecțiilor echipei de dezvoltare.

Un viitor nesigur

Dincolo de scandalul de plagiat și de neîncrederea jucătorilor, Marathon pare să sufere de o lipsă de direcție creativă clară. Mulți dintre dezvoltatori au cerut de ani de zile integrarea unei componente PvE, dar au fost ignorați. Acum, când estetica unică a jocului, considerată până nu demult singurul sau punct forte, a fost compromisă, Bungie rămâne cu un shooter online aflat în criză de identitate.

Pe măsură ce lunile se scurg, iar data lansării oficiale se apropie, rămâne de văzut dacă Marathon va reuși să recupereze încrederea comunității sau dacă va deveni cel mai mare eșec din istoria studioului. Un lucru e cert, Bungie nu își permite ca acest proiect să eșueze.

Lasa un comentariu