Revendică premii

Introdu codul mai jos și revendică punctele în contul tău.
You need to be logged in to redeem a coupon.

După un sfert de secol în care au definit genul racing off-road, Codemasters și Electronic Arts pun punct uneia dintre cele mai longevive și iubite francize de jocuri video: Colin McRae Rally, DiRT și EA Sports WRC. Această decizie marchează sfârșitul unei ere pentru fanii simulatoarelor de raliu.

Totul a început în 1998, când Codemasters a lansat Colin McRae Rally pe PlayStation. Jocul a fost revoluționar pentru vremea lui, punând accent pe realism, fizică autentică și trasee interesante. Franciza a evoluat rapid, transformându-se în seria DiRT, iar apoi în EA Sports WRC, fiecare titlu aducând îmbunătățiri la nivel grafic și la nivel de gameplay.

Ultimul joc important din această linie, DiRT 5, a fost lansat în 2020, fiind apreciat pentru ritmul rapid, varietatea de racetracks și experiența accesibilă atât pentru jucătorii casual, cât și pentru cei competitivi. În 2023, EA Sports WRC a încercat să ducă realismul la un nou nivel, dar se pare că acest joc a reprezentat ultimul efort în această direcție.

Codemasters a anunțat că pune pauză dezvoltării de noi titluri de raliu, într-un comunicat care a lăsat un gust amar fanilor:
„Pentru moment, punem pauză planurilor de dezvoltare a viitoarelor titluri de raliu. Parteneriatul nostru cu World Rally Championship a reprezentat un punct culminant în călătoria noastră în lumea curselor off-road, întinsă pe parcursul a decenii prin titluri precum Colin McRae Rally și DiRT. Am oferit o casă pentru fiecare entuziast al raliului, străduindu-ne neobosit să depășim limitele și să livrăm emoția pură a condusului la limită.”

Decizia vine în contextul în care EA a achiziționat Codemasters în 2021. De atunci, compania pare să își concentreze resursele către alte francize mari, precum seria anuală F1 sau GRID, care au un public mai larg și un potențial comercial mai mare.

Deși EA Sports WRC rămâne disponibil în magazinele digitale, nu vor mai exista actualizări majore sau titluri noi în viitorul apropiat. Această pauză lasă un gol într-un segment deja neglijat al industriei de gaming: cel al jocurilor de raliu.

Pentru mulți gameri pasionați de motorsport, Codemasters era sinonim cu autenticitatea, dificultatea tehnică și sentimentul unic de a se întrece cu secundele pe track-uri noroioase sau înghețate. În lipsa unor titluri noi, rămâne de văzut dacă alte studiouri vor avea curajul și priceperea de a duce mai departe moștenirea lăsată de seria Rally. .

Lasa un comentariu