Tabletele de gaming au devenit tot mai populare, oferind o combinație unică de portabilitate și performanță. Spre deosebire de smartphone-uri, tabletele de gaming vin cu ecrane mai mari și specificații mai puternice, oferind o experienta mai profundă si mai completa în jocuri, fără greutatea și dimensiunea unui laptop de gaming.
În acest context, ne face placere sa va aducem un mic preview al noului model Legion Y700, o tabletă dedicată gamingului care promite performanțe foarte bune.

Lenovo Legion Y700 (2024) este echipată cu procesorul Snapdragon 8 Gen 3, unul dintre cele mai avansate procesoare disponibile pe piață. Acest cip este recunoscut pentru capacitatea sa de a rula jocuri cu grafică intensă și cerințe mari de procesare fără probleme. Legion Y700 se “descurca” cu acest procesor printr-un sistem de răcire foarte eficient, care asigural o performanță stabilă pe termen lung. Vapor chamber-ul integrat a primit si el un upgrade in dimensiuni fata de modelele precedente, asa ca ne putem astepta la un cooling mai eficient..
Un alt aspect interesant la Lenovo Legion Y700 este dimensiunea compactă a ecranului, de 8.8 inch, în comparație cu celelalte tablete de gaming disponibile pe piață, care au, în general, ecrane mai mari. Acest lucru face din Y700 o tabletă ușor de utilizat, mai ales pentru cei care preferă un dispozitiv care poate fi manevrat cu ușurință cu o singură mână. În plus, ecranul este de tip IPS, cu o rezoluție 1600p și o rată de refresh 165 Hz, ceea ce garantează o experiență fluida și claritate în jocuri. De asemenea, Dimming-ul global DC ajută la reducerea oboselii ochilor, ceea ce reprezinta un avantaj pentru cei care petrec multe ore în fața ecranului.
Tableta vine echipata și cu o baterie generoasă de 6.550 mAh, care promite o autonomie de până la 8.9 ore de gaming. În plus, tehnologia de încărcare rapidă de 68W permite reîncărcarea rapidă a bateriei, lucru esențial pentru gamerii care nu vor să fie întrerupți atunci cand se joaca.
Tableta oferă până la 16 GB de RAM LPDDR5X și 512 GB de stocare UFS 4.0, ceea ce asigură un multitasking fluid și suficient spațiu de stocare pentru jocuri mari și aplicații.
Sistemul de sunet stereo cu suport Dolby Atmos adaugă o dimensiune in plus experienței de joc, oferind sunet de înaltă calitate.
Un alt “nice to have” al tabletei Legion Y700 este prezența a două porturi USB-C, care permit conectarea simultană a diferitelor accesorii, cum ar fi controllere de gaming sau căști.
Lenovo Legion Y700 va aduce echilibru între performanță și portabilitate, adresându-se în mod specific nevoilor jucatorilor moderni, care caută un dispozitiv performant, dar compact. Cu o serie de îmbunătățiri la nivel de hardware și software, tableta este pregătită să ofere o experiență de gaming premium, fiind o opțiune excelentă pentru 2024.
