La Gamescom Opening Night Live 2025, unul dintre cele mai discutate anunțuri a fost LEGO Batman: Legacy of the Dark Knight, noul proiect al studioului TT Games. După succesul obținut cu LEGO Star Wars: The Skywalker Saga în 2022, dezvoltatorii revin cu un joc dedicat lui Batman, care promite să sarbatoreasca cei 85 de ani de istorie ai personajului. Trailerul de prezentare de două minute a inclus numeroase referințe la filme, seriale, benzi desenate și jocuri video Batman, sugerând o influență din celebra serie Batman: Arkham creată de Rocksteady.
Un sistem de luptă inspirat de Batman: Arkham
Trailerul a prezentat pentru scurt timp sistemul de luptă, iar fanii au remarcat imediat asemănările cu stilul Freeflow din jocurile Batman: Arkham. Batman, sub formă de LEGO, este văzut executând combo-uri rapide, contracarând atacurile adversarilor și sărind rapid de la un inamic la altul. Secvențele difuzate în timpul interviului cu Geoff Keighley și Jonathan Smith (Head of Development la TT Games) au oferit mai multe detalii: Batman poate folosi Bataranguri pentru a ameți inamicii, Batclaw pentru a-i trage spre el și chiar Explosive Gel pentru a sparge obiecte din mediul înconjurător. Jocul va include două niveluri de dificultate: „Caped Crusader” și „Dark Knight”.
Gameplay stealth cu elemente Detective Vision
Pe lângă lupte, jocul introduce și secvențe de tip stealth, tot inspirate de seria Arkham. Trailerul a arătat cum Batman folosește Detective Vision pentru a evidenția inamicii prin pereți, apoi se deplasează silențios deasupra lor, pe o frânghie, pentru a executa un atac surpriză. În cadrul demonstrației de gameplay, Batman a fost văzut folosind grappling hook-ul pentru a urca pe un punct de observație și apoi atacând de sus un inamic, exact ca în jocurile Arkham.
O lume deschisă în stil Gotham
TT Games a confirmat că LEGO Batman: Legacy of the Dark Knight va oferi o lume deschisă, descrisă ca un „teren de joacă” în care jucătorii vor putea explora liber. Gotham va putea fi străbătută prin grappling între clădiri, planare deasupra străzilor și condus diverse versiuni de Batmobil. Trailerul a arătat câteva cadre scurte cu Batman zburând deasupra unui Gotham întunecat, luminat de neoane și acoperit de ploaie, reamintind de atmosfera din seria Arkham. Deși nu au fost oferite încă detalii despre activitățile secundare din lume, este de așteptat ca jocul să includă numeroase colecționabile, așa cum se întâmplă în majoritatea titlurilor LEGO.

