Clair Obscur: Expedition 33 sau succesul exodului de la Ubisoft
Prieteni, nu sunt eu o persoană extrem de sentimentală însă în ultimele câteva zile limita asta mi-a fost pusă la încercare la un mod extrem de serios, ba chiar mi-au dat și lacrimile în unele momente.
Clair Obscur – o tehnică utilizată în pictură unde monocromatica, lumina și umbrele sunt distribuite într-o pictură astfel încât să creeze volum prin realizarea contrastului. V-ați aștepta, că această tehnică să adere perfect la cum este jocul gândit însă în ultimii 5 ani, mai rar un joc unde toate aspectele să fie atât de colorate.
Rețeta e simplă, sincer să fiu, și nu are foarte multe ingrediente: ce se întâmplă când te plictisești lucrând la al 40-lea joc Assassin’s Creed – scapi de această povară și ești liber să îți expirmi creativitatea? Răspunsul îl puteți regăsi în una dintre cele mai unice și pline de dramă narative din ultima decadă de gaming iar modalitatea în care se ajunge acolo e și mai interesantă – cu lume contactată și recrutată prin Reddit DMs sau Soundcloud.
“JRPG” în Anno Dominii 2025?
Niciun gen de muzică nu este făcut ca să fie în concordanță cu dorințele publicului larg – aceeași premiză o putem aplica și la jocurile video. Mai țineți minte vremea Terminatoarelor și ’casetelor’ cumpărate din piață unde era de-a dreptul o necunoscută ce urma să joci acasă? Îți dădeai seama maxim după abțibildul de pe carcasa galbenă deoarece în mare parte erau în japoneză oricum fiind emulate de pe Famicom. Eu m-am aflat printre cei norocoși care s-au ales cu Final Fantasy de la 1 la 4 și Earthbound 2 (de departe una dintre cele mai inventive narațiuni din lumea gaming-ului), și afinitatea mea pentru jocurile turn based și story driven a crescut imens.
JRPG-urile, (Japanese Role Playing Games) dacă ar fi să definim acest gen, funcționează diferit față de formula RPG-ului cu care este obișnuită toată lumea: character customization-ul este minimal și cel mai important (în mod normal) personajul pe care îl întruchipezi nu este un avatar pe care l-ai creat tu într-un meniu unde îți personalizezi personajul după dorințele tale, ci un personaj predefinit cu o poveste predefinită – esența este să fii tu transpus în pielea personajului.
De regulă, personajul principal are un grup de personaje adjuvante care îl însoțesc în călătorie și formează împreună un grup unitar. Cea mai mare diferență, însă, este că jocurile de genul funcționează după un model turn based, unde fiecărui personaj îi vine ’tura’ în timpul luptei unde poate să folosească o sumedenie de acțiuni până la a declara sfârșitul turei acestuia.
Te-ai gândi inițial că jocurile de genul nu sunt deloc foarte alerte, ba chiar monotone și încete deoarece ești forțat de împrejurări să fii nevoit să îți aștepți rândul în luptă – și ai avea dreptate, cu jumătate de măsură. Partea bună este că animațiile sunt foarte cinematice și îți oferă o senzație grandioasă pe măsură ce abilitatea folosită costă mai mult AP (action points).
Contrastul iese din alb-negru și promite culori puternice.
Direcția narativă a jocului e promițătoare de la început, cu o premiză extrem de simplă. Paintress-ul schimbă an de an un număr pe un monolit care este vizibil din orașul Lumière, persoanele care tocmai au depășit cu vârsta numărul de pe monolit vor dispărea în neant (Mr. Stark I don’t feel too good). În fiecare an, cetățenii din Lumière organizează o expediție spre continent pentru a opri Paintress-ul din realizarea acestui ritual – dar modalitatea în care premiza respectivă este prezentată face ca firul narativ să ia amploare.
Începând cu tema muzicală principală a jocului, având același nume cu acest oraș al luminilor, Lumière, deja ne dă de bănuit, ba mai mult, este un spoiler direct. E un spoiler la nivelul Braverly Default: The Fairy Flies.
Tema muzicală principală de asemenea menționează niște nume foarte importante pentru cultura franceză în general (oare de ce se numește orașul Lumière ??), precum Gustave (Eiffel) sau (Auguste) Renoir a căror influență permează puternic tematica și laitmotivurile jocului.
First impressions matter…
… and oh boy does it deliver. Pornești jocul fără așteptări – de altfel este un IP nou, o lume complet nouă, personaje noi. Știi doar ce ai văzut în trailer, asta dacă ai avut vreun interes să-l vezi și pe ăla, că de’, nu e al 16-lea soulslike de după Elden Ring, și dai chiar de primul boss din joc – muzica din meniu. E greu de învins, trebuie să stai să asculți și să examinezi, pentru că OST-ul acestui joc este absolut fenomenal și reprezenativ pentru esența și direcția narativă a jocului.
După ce închizi gura de mirare și reușești să înfrangi balaurul OST-ului, ești lovit cu o imagistică fantasmagorică. Jocul începe cu o secvență cinematică unde îți este prezentat Lumière, un orășel de tipul celor din Belle Époque prins între vis și coșmar – pare ca un Paris post-apocaliptic magic. Ești lovit din primele 30 de secunde de această imagine contrastantă, iar mai apoi ajungem la unul dintre protagoniștii Expediției 33, Gustave, surprins în timp ce aruncă pietre îngândurat, spre monolitul anterior menționat, cu numărul 34 vizibil, ca un far. În acest moment, este surpins de Maelle, care crează primul raport în triunghiul jucător – Gustave – Maelle.
Pe parcursul primei ore în joc, ne este prezentat orașul în timp ce pregătește ceremonia de Gommage – lumea își ia adio de la persoanele care inevitabil urmează să dispară, un ritual care îmbină cu success sentimentele de tristețe, fericire și pragmatism pentru viitor, lumea nemaiavând încredere în expedițiile organizate, existând mult prea multe care au dat greș.
Clarobscur – Culoarea cuvintelor în Lumière.
Că tot ziceam de raportul format între tine ca jucător și personaje, și că este unul puternic de la început, să vedem și raportul între personajele din expediție. Cei puțini rămași după debarcare, care s-a simțit mai mult ca un D-Day fatalist, aceștia fiind asaltați din momentul în care au pus piciorul pe uscat, prezintă personalități unice, bine dezvoltate, subliniate de manierismele verbale pe care le pun în evidență.
Ba chiar vorbesc ca niște oameni reali – dezvoltarea relațiilor dintre ei nu ar fi atât de naturală fără un dialog atât de bine pus la punct. Deci felicitări scriitorilor și în același timp și voice actorilor (ești plăcut surprins de la începutul jocului că vocea lui Gustave îi este dată de către Charlie Cox).
Replicile sunt scrise în clară concordanță cu personajele și laitmotivul principal al jocului, această juxtapunere prezentă în clarobscur. Personajele care radiază lumină și par fericite vor avea de asemenea un ton luminos, deschis spre cunoaștere, în opoziție, personajele care sunt întunecate și umbrite, sunt mult mai încuiate. Paleta emoțională a dialoglui în general este resemnat, contemplativ, adeseori punându-ne pe noi mai mult pe gânduri decât pe interlocutorul virtual, acesta fiind foarte încărcat din punct de vedere simbolic.
Dacă îmi spuneai că cea mai puternică creatură din universul respectiv vorbește și se comportă că un copil, cu o puritate desăvârșită, foarte des exemplificată prin onomatopeele și interjecțiile copilăroase pe care le folosește (precum Whee sau Whoo), nu te credeam. Și totuși, în contextul asta, funcționează perfect.
For those that come after…
Dacă elementul scris este chiar atât de bine pus la punct, cu siguranță și elementul vizual este la aceeași înălțime, nu? Dacă ai răspuns da, felicitări, ai perfectă dreptate. Poți să observi până din primul cutscene de la începutul jocului cât de mult efort s-a depus în estetică – senzația de un Belle Époque în ruine a fost capturată perfect. Un mediu care îți taie respirația, cu creaturi fantasmagorice și elemente gotice în grandoarea lor orbitoare, este o combinație clasică care rareori da greș.
Explorarea este una tipică unui JRPG, fiind foarte puternic influntată de titluri precum Final Fantasy sau Super Mario RPG, unde ai un overworld pe care îl străbați spre varii instanțe unde intri în zona respectivă, fiecare având o tematică specifică și un roster de inamici unic. Există zone care îți sunt restricționate la început, urmând ca pe măsură ce înaintezi cu povestea să le deblochezi prin varii upgrade-uri de traversat harta din overworld. Resursele necesare pentru upgrade-uri se găsesc și în overworld, dar și în instanțe. Overworld-ul prezintă multe instanțe cu encountere variate, începând de la cele care înaintează firul narativ principal, unele opționale până la altele specifice cu minigame-uri și unele mai unice care sunt doar un singur cadru, menit să redea senzația de grandoare, care sunt de asemenea opționale însă pot să conțină niște vanity items.
De altfel, instanțele sunt lineare, însă sunt destule drumuri lăturalnice unde se ascund resurse folostioare sau encountere mai dificile pentru loot. În mod normal, majoritatea instanțelor se încheie cu un boss fight la sfârșit, unele premeditate, iar altele care te iau în totalitate prin surpindere. La nivel de puzzle-uri, nu sunt foarte multe – cufere cu loot unde trebuie să tragi în 3 itemi să spargi încuietoarea și inamicii staple din JRPGs care sunt niște cufere umblătoare, inițial inofensive pe care trebuie să le fugaresti până într-un anumit punct că să activezi encounter-ul, urmând că acestea să dea flee din combat în 3 ture. O mențiune specială conacului care e plin de surprize și de puzzle-uri care îți pun mintea la contribuție în unele cazuri.
Side quest-urile nu sunt nici ele extrem de complexe, însă sunt destul de rewarding. Desigur, ai și alegerea de a ataca NPC-urile care îți dau sidequests fix după ce le-ai completat, punându-te într-o poziție de oportunist, a la Dark Souls.
Simfonie în gri minor – sunetul expediției.
Bun, să discutăm și despre factorul auditiv. Muzica, în primul rând, menționată încă din meniu că fiind excelentă, nu se oprește deloc din a încerca să te impresioneze și să îmbunătățească fiecare cutscene cinematic de care dai. Debordează de mister, cu dualitatea permanent prezentă în laitmotivurile jocului de lumină și întuneric, desigur, depinzând de environmentul în care ești prezent.
Muzica din boss fight-urile majore, pe de altă parte, funcționează într-o modalitate inedită care ajută foarte mult la conceperea firului narativ – începe aproape ca fiind un negativ, iar pe măsură ce encounter-ul crește în intensitate și în unele cazuri este repetat, sunt adăugate versuri care (cu niște vagi cunoștințe de franceză și versuri online) descriu povestea, protagoniștii, sentimentele antagoniștilor și bucăți de poveste care nu îți sunt direct exprimate textual.
În ultimă instanță, SFX-ul întărește senzația de greutate și impact ale abilităților – abilitățile cu afinitate de pământ au foarte mult bass, fulgerele sunt crisp, gheața are un sunet cristalin – înțelegeți ideea, fiecare element este foarte bine reprezentat din punct de vedere al sonorizării.
Storm, earth and fire… and slashing?
Fraților, urmează cea mai importantă parte a jocului – gameplay-ul și îmbunătățirea caracterelor. Degeaba e frumos, sună frumos, e scris bine, dacă se simte execrabil. Formula de bază a unui JRPG este foarte grea de schimbat sau îmbunătățit, însă developerii au reușit să adauge un element nou în combat pentru dinamizarea acestuia, însă nu neapărat nou în sfera gaming-ului, ba chiar destul de prost perceput – QTE events. Din fericire, se potrivește perfect în puzzle-ul ritmic redat de către sistemul turn based, aducând un plus de intensitate binevenit.
Fiecare caracter are un anumit tip de armă atribuit, cu un stat de damage definit care poate fi îmbunătățit prin upgrade-uri care consumă resursele găsite pe hartă. Sistemul de piatră, foarfecă, hârtie popularizat de Pokémon unde unii monștri sunt rezistenți la unele elemente dar mai slabi împotriva altora este prezent și aici, adăugând un strat în plus combatului.
Sistemul de upgrading al personajelor prezintă și el elemente noi care se îndepărtează de formula obișnuită a unui RPG, prezervând clasicul – sistemul numeric de stats (5 la număr în cazul nostru) fiind prezent în continuare, skill tree-urile unde poți debloca abilități (unice fiecărui caracter) însă venind cu o îmbunătățire prin sistemul Pictos/Lumina.
Pe scurt, Pictos reprezintă abilități pasive dobândite în combat sau găsite pe harta, fie în instanțe, overworld sau cumpărate de la shopkeeperi, care pot fi utilizate în character sheets, caracterele dobândind abilitatea (pasivă) descrisă. Fiecare caracter poate avea 3 astfel de abilități echipate, care de asemenea vin cu îmbunătățiri atribuite celor 5 staturi anterior menționate.
Lumina reprezintă abilități pasive care nu vin cu bonusurile pentru cele 5 staturi de bază. Limita acestora este definită doar de numărul de puncte de lumina pe care le are un caracter la momentul respectiv, fiind egal cu level-ul caracterelor plus numărul atribuit de jucător.
Sistemul îți da mână liberă să customizezi personajele și stilul de joc divagând înspre destul de multe direcții – poți să te bazezi pe un singur personaj unde să aloci toate punctele de Lumina și să încerci să joci un build solo, sau poți să ai o distribuire echilibrată și să te bazezi pe un party întreg – fiecare compoziție având plusuri și minusuri pe care vei fi nevoit să le manageriezi.
Întunericul de la capătul expediției.
Într-o lume care caută să ne stimuleze constant prin explozii de plăcere, 15 battlepass-uri pe sezon cu vanity items absurde, apare Clair Obscur: Expedition 33, o tușa proaspătă de culoare pe pânza gaming-ului modern. În prisma acestui fapt, este impresionant faptul că o echipa atât de proaspăt închegată se duce complet în direcția opusă trendului, și o face extrem de bine.
Pe când ritmul de prezentare încet al jocului poate fi perceput că un detriment la început, capabilitatea acestuia de a pune piciorul pe accelerație în momentele cheie reușesc să contrasteze direcția artistică a acestuia. Elementul textual care este intensificat în egală măsură de cel vizual și auditiv crează o experiență care se bazează în egală măsură pe capabilitatea noastră de a descoperi dar și pe răbdarea necesară pentru asimilarea informației.
În ultimă instanță, toate aceste elemente, până și modalitatea de prezentare a jocului, ca un indie și nu un triple A combinate cu prețul accesibil al jocului (s-a lansat chiar cu o reducere de 10%) te fac să te simți respectat ca jucător. Sfatul meu este să vă lăsăți acaparați de această narativă fără cusur îmbinate cu acțiune intensă la momentul potrivit.
Fiți cu băgare de seama, prieteni – s-ar putea să fi discutat chiar despre GOTY-ul acestui an aici.
Notă finală pentru Clair Obscur: Expedition 33 – 9.5/10
