Revendică premii

Introdu codul mai jos și revendică punctele în contul tău.
You need to be logged in to redeem a coupon.
jocuri populare in Romania

România are o cultură de gaming aparte: am prins CD-uri împărțite între prieteni, ore întregi în săli de internet, jocuri care mergeau pe “orice calculator”, plus valuri noi de gaming crescut pe YouTube și pe mobil. Rezultatul este o listă de titluri pe care, dacă le rostești într-un grup de gameri români, aproape sigur vezi măcar câteva reacții instant.

Important: ordinea de mai jos este aleatorie, nu e un top.

Roblox

Roblox

În România, Roblox a explodat mai ales prin publicul foarte tânăr și prin “jocurile din joc”: experiențe create de comunitate, ușor de înțeles, cu progres rapid și socializare la tot pasul. A prins și pentru că a fost pushed de creatori de conținut locali, iar ecosistemul e perfect pentru clipuri scurte, trenduri și challenges.

Gothic II

Joc Gothic II

Gothic II e genul de RPG “cult” care în vest a rămas mai de nișă, dar în Europa Centrală și de Est a devenit aproape identitate de gamer: open world dens, control scheme unic, progres greu dar satisfăcător, atmosferă puternică și sentimentul acela că jocul nu te menajează. În România a prins fix pe combinația asta: comunități pasionate, replay value mare și genul de experiență despre care povestești ani la rând.

Disney’s Tarzan

Joc Disney's Tarzan

Disney’s Action Game: Tarzan e “jocul copilăriei” pentru foarte mulți: accesibil, colorat, ușor de înțeles, dar suficient de engaging. În România a mers perfect pentru că a fost un titlu family friendly, legat de un film pe care îl știa toată lumea, și pentru că astfel de platformere erau genul de jocuri pe care le porneai la orice PC de acasă sau de la sala de net.

Heroes of Might and Magic III

Joc Heroes of Might and Magic III

Heroes of Might and Magic III e, pentru România și multe țări din zona noastră, un fenomen: “încă o tura” se transformă ușor în “încă trei ore”. A prins foarte fiindcă rula pe sisteme slabe, se jucaperfect în hot-seat cu prietenii și avea o formulă care îmbina strategia, norocul, explorarea și satisfacția progresului. Există și discuții recurente despre popularitatea lui specială în Europa de Est fix din motivele astea.

Metin2

Joc Metin2

Pentru România, Metin2 nu a fost un fenomen social. Perioada 2009–2013 a însemnat explozia serverelor private, cu PvM, PvP, bresle, rivalități și nopți întregi de grind. Foarte puține jocuri au reușit să creeze un astfel de atașament local, iar termenii specifici Metin2 sunt recunoscuți instant de orice gamer român care a prins acea perioadă.

Minecraft

Joc Minecraft

În România, Minecraft a devenit “limbaj comun” între generații: creativitate, survival, roleplay, servere, challenge-uri, totul filmabil și shareable. A fost alimentat puternic de conținut în limba română încă din anii de început ai YouTube-ului local, iar formatul jocului se potrivește perfect cu preferințele tinerilor din ultimii ani.

GTA: Vice City si GTA: San Andreas

Joc GTA: Vice City si GTA: San Andreas

Vice City a fost omniprezent în sălile de jocuri din România. Muzica, atmosfera anilor ’80 și libertatea totală ofereau o experiență care ieșea complet din tiparele vremii. Pentru mulți, primul contact cu seria GTA a fost exact într-o sală de cartier, cu Vice City pornit pe aproape fiecare calculator.

San Andreas a depășit statutul de joc și a devenit platformă. În România, generații întregi l-au jucat și încă îl joacă prin SAMP, cu servere roleplay, comunități mari și povești create de jucători. Este unul dintre cele mai longevive exemple de joc menținut viu aproape exclusiv prin comunitate.

Age of Empires II

Joc Age of Empires II

Age of Empires II e “manualul de strategie” al multor gameri români: economie, micro-management, atacuri pe timing și acel sentiment că mereu puteai pierde jocul, chiar daca il considerai deja-castigat. În România, jocurile de strategie au fost mult timp alegerea naturală în contexte cu timp limitat, de exemplu la net cafe.

Warcraft III: The Frozen Throne

Joc Warcraft III: The Frozen Throne

Warcraft III: The Frozen Throne a fost pachet complet: campanie memorabila, multiplayer competitiv și, mai ales, hărți custom care au schimbat istoria gamingului (inclusiv genuri întregi născute din moduri). În România a mers perfect în epoca LAN-urilor și a sălilor de calculatoare, pentru că era genul de joc pe care îl învățai împreună cu prietenii și îl jucai obsesiv.

Disney’s Hercules

Joc Disney's Hercules

Disney’s Hercules e încă sinonim cu copilariile multora dintre noi: platforming, o grafica sprite-based superba, secvențe memorabile și atmosfera Disney clasica. În România a rămas recunoscut pentru că era ușor de înțeles, arăta bine pentru vremea lui și era genul de titlu care se plimba rapid între colegi, fix ca multe “jocuri ale copilăriei”.

Lasa un comentariu