Cu zăpada la fereastră și ceaiul cald alături, iarna este momentul ideal să ne cufundam în jocuri video care să ne țină de cald, fie prin atmosfera lor, fie prin orele lungi de gameplay. În acest articol, vei gasi o selecție variată de jocuri perfecte pentru sezonul rece, grupate pe genuri și tematici. Fă-te comod, ia-ti o cana de caco fierbine și hai să vedem ce am pregătit!
RPG-uri pentru nopți lungi de iarnă
Atunci când afară îngheață, nimic nu se compară cu sentimentul de a te pierde într-un RPG immersive, plin de aventua, care să te țină prins ore în șir:
- The Elder Scrolls V: Skyrim – Un clasic al genului RPG open-world, extrem de imersiv și care rămâne la fel de distractiv chiar și după peste un deceniu. Cu munți acoperiți de zăpadă de explorat și dragoni de înfruntat, Skyrim oferă o lume imensă și peste 100 de ore de gameplay (incluzând DLC-urile). Este un joc practic fără vârstă.
- The Witcher 3: Wild Hunt – Un alt RPG vast și multipremiat, ideal de jucat în sesiuni lungi. Îl vei controla pe Geralt din Rivia prin regiuni variate într-o poveste despre destin și familie. The Witcher 3 excelează la capitolul questuri și atmosferă: te vei întâlni cu monștri, personaje memorabile și quest-uri de neuitat, toate într-un cadru dark fantasy slavic. Este genul de joc în care poți pierde zeci (dacă nu sute) de ore fără să-ți dai seama, perfect pentru vacanța de iarnă în care serile sunt lungi și friguroase.
- Baldur’s Gate 3 – Dacă vrei ceva mai nou și cu un scale greu de imaginat, care să te țină ocupat toată iarna, acest RPG este o alegerea excelentă. Cu o campanie huge, inspirată de universul Dungeons & Dragons, Baldur’s Gate 3 îți permite să creezi un personaj și să pornești într-o aventură foarte dinamica. Jocul strălucește prin libertatea oferită și replay value ridicat, fiind un joc in care poți face alegeri diferite de la un playthrough la altul, schimbând povestea și finalul. Pregătește-te pentru un RPG complex care poate consuma liniștit 100+ ore, numai bine cât să-ți facă iarna mai scurtă!
Strategie și simulatoare pentru cei care planifica ruta lui Mos Craciun
Jocurile de strategie și simulatoarele sunt bine-primite pe timp de iarnă, când ai timp berechet să construiești imperii sau să gestionezi orașe fără grabă:
- Frostpunk – Un blend unic de strategie city-building și supraviețuire, cu o temă de iarnă post-apocaliptică. Frostpunk te pune în rolul liderului ultimului oraș de pe Pământ, într-o lume lovită de o iarnă fără sfârșit. Vei construi și administra un refugiu în jurul unui generator uriaș de căldură, luând decizii dificile ca să-ți ții oamenii în viață. Atmosfera jocului este dark și frosty, iar provocările de survival devin din ce în ce mai intense pe măsură ce temperaturile scad. Provocarea de a menține focul aprins și speranța vie în mijlocul gerului îți va da fiori pe șira spinării și satisfacție pe măsură.
- Civilization VII – Preferi să conduci un imperiu din preistorie până în era modernă? Seria Civilization este perfectă pentru nopțile in care vrei sa petreci 6+ ore la PC, iar Civ VII este cea mai nouă iterație a seriei. Fie că alegi să joci pe hărți cu climate reci sau doar te lași purtat de faimosul “just one more turn…”, acest joc de strategie turn-based te poate ține treaz până dimineata. Iarna, când oricum nu te grăbești nicăieri, e momentul ideal să-ti planifici imperiul si evolutia civilizatiei. Doar sa aii grijă: timpul zboară incredibil de repede când te joci CIV.
- The Sims 4 (Seasons) – Pentru o experiență mai relaxantă și cozy, The Sims 4 rămâne o alegere populară. Îți creezi propriii sims, le decorezi casa și le ghidezi vietile de zi cu zi, o activitate surprinzător de catchy. Cu expansion pack-ul Seasons, poți controla simșii tăi pe parcursul tuturor anotimpurilor, inclusiv iarna. Vei avea parte de ninsoare, poți împodobi bradul de Crăciun, organiza petreceri de Anul Nou sau pur și simplu să-i îmbraci pe sims în pulovere groase și să-i lași să facă îngeri în zăpadă. Este genul de joc fără un scop final anume, perfect pentru relaxare și pentru a-ți lăsa creativitatea să zburde într-o seară liniștită.
Indie și cozy games pentru suflet
În serile friguroase, uneori vrei un joc liniștit și cald, care să te relaxeze și să-ți încălzească inima. Jocurile indie și așa-numitele cozy games sunt perfecte în acest sens:
- Stardew Valley – Un simpatic farming simulator indie, iubit de milioane de jucători, renumit pentru atmosfera sa relaxantă. În Stardew Valley te muți la țară, preiei o fermă veche și o readuci la viață plantând recolte, crescând animale și legând prietenii cu localnicii. Jocul are un ritm lejer, fără presiune, in care poți pescui, explora minele sau pur și simplu sta la gura sobei din casa ta virtuală în timp ce afară ninge. Lăudat ca fiind „unul dintre cele mai relaxante jocuri video create vreodată”, Stardew Valley te prinde prin rutina sa chill și satisfacțiile mici de zi cu zi. Iarna, în joc, nu poți cultiva afară, așa că e momentul ideal să te ocupi de alte activități: mergi la pescuit pe gheață, iti redecorezi ferma sau socializezi cu satenii. Un joc chill și catchy, în care orele trec la fel de repede ca fulgii de zapada care cad in afara ferestrei tale.
- Spiritfarer – O aventură indie emoționantă și cozy în care joci rolul lui Stella, noul ferryman care conduce sufletele spre lumea de dincolo. Deși tematica (moartea și despărțirea) poate suna sumbră, Spiritfarer o abordează într-un mod warm, pozitiv și plin de compasiune. Gameplay-ul implică explorare, management (îți construiești și extinzi propria barcă) și multe momente de dialog și bonding cu spiritele pe care le ajuți. Grafica hand-drawn este adorabilă, iar ritmul jocului este relaxat, perfect pentru când vrei ceva liniștitor în serile de iarnă.
- Unpacking – Dacă ai chef de ceva foarte chill și satisfying, încearcă Unpacking. Acest joc indie puzzle te pune să despachetezi obiectele personale ale unui personaj mutat într-o casă nouă, aranjându-le prin cameră. Conceptul e destul de zen: deschizi cutii, așezi cărți pe raft, agăți haine în dulap, găsești loc pentru fiecare lucru. În tot acest timp, descoperi implicit povestea de viață a proprietarului prin obiectele pe care le scoți din cutii, formându-se astfel o narațiune ambientală foarte ingenios realizata, fără niciun text sau dialog. Unpacking este scurt și se joacă într-un ritm relaxat; combinația dintre organizare și curiozitatea de a afla povestea facand experiența extrem de plăcută. Este genul de joc ideal de jucat seara târziu, poate cu niște muzică lo-fi pe fundal.
O poveste de iarna
Dacă preferi să te lași purtat de o poveste bună, ca și cum ai urmări un serial în multe episoade, aceste jocuri axate pe narativa sunt perfecte pentru iarnă. Le poți “binge”-ui lejer, iar in fiecare joc vei avea decizii de luat și destine de influentat:
- Life is Strange – O aventură episodică, centrată pe poveste și alegeri, care te va prinde de la început și nu-ți va mai da drumul până la final. Personajul pe care il controlezi este Max Caulfield, o adolescentă cu abilitatea supranaturală de a da timpul înapoi, într-un orășel de coastă, unde o serie de evenimente misterioase (dispariția unei fete, viziuni apocaliptice cu o tornadă) îți schimbă viața. Life is Strange excelează prin personaje memorabile, dialoguri naturale și o coloană sonoră indie perfectă pentru serile leneșe de iarnă.
- Tell Me Why – O altă aventură narativă de la studioul Dontnod (creatorii Life is Strange), Tell Me Why te poartă prin peisajele din Alaska, aducând și un aer autentic de iarnă poveștii. Protagoniștii sunt doi gemeni, Tyler și Alyson, care se reunesc după mulți ani în orășelul lor natal, pentru a investiga misterul din spatele morții mamei lor. Jocul este structurat în trei episoade și pune accent pe relația celor doi frați, pe amintirile lor din copilărie (nu toate plăcute) și pe puterea lor supranaturală de a comunica telepatic.
- The Wolf Among Us – Pentru o experiență narativă cu un twist noir și supranatural, merită să încerci acest titlu de la Telltale Games. The Wolf Among Us te pune în pielea lui Bigby Wolf, nimeni altul decât lupul cel rău (reformat) din basme, care acum lucrează ca politist în Fabletown, o comunitate secretă de personaje de basm exilate în New York. Jocul are stilul unui roman grafic interactiv, plin de culori tip neon și o atmosferă retrowave, cu acțiunea plasată într-o iarnă urbana. Bigby trebuie să investigheze o serie de crime brutale ce implică alte personaje de basm, refugiate in New York si deghizate ca oameni de rand. Deciziile tale și relațiile cu personaje ca Albă ca Zăpada, vor influența cursul anchetei. The Wolf Among Us impresionează prin povestea matura, dialogurile grafice și stilul vizual de benzi desenate. Este un thriller superb, ce se potrivește de minune cu o noapte de iarnă târzie.
Supraviețuire și horror, pentru fiori reci pe șira spinării
Pentru cei care vor ca iarna să le dea și mai mulți fiori, jocurile de supraviețuire și horror pot oferi emoțiile dorite. Fie că e vorba de frig extrem, fie ca e vorba de monștri în întuneric, iată câteva titluri pe care le consider demne de încercat:
- The Long Dark – Un joc de supraviețuire single-player care te aruncă direct în mijlocul iernii canadiene. În The Long Dark ești un pilot care s-a prăbușit în sălbăticie, după un dezastru natural, și trebuie să reziști cât mai mult într-o lume înghețată. Fără zombi sau mutanți, in acest joc esti doar tu, gerul și toate amenințările pe care Mama Natură le poate dezlănțui. Va trebui să strângi lemne pentru foc, să vânezi sau să pescuiești pentru mâncare, să ai grijă de starea personajului (foame, sete, oboseală, temperatura corpului) și să te ferești de lupi sau urși flămânzi. Jocul are un stil artistic minimalist, dar extrem de atmosferic.
- Resident Evil: Village – Horror Triple A de calitate, cu un strop de inspirație din vechile legende gotice, RE: Village (cunoscut și ca Resident Evil 8) este potrivit pentru a fi jucat iarna. Acțiunea are loc într-un sătuc izolat din Europa de Est, acoperit de zăpadă, unde protagonistul Ethan Winters ajunge, in incercarea de a-si gasi fiica. Ce urmează este un coșmar înghețat: săteni transformați în varcolaci, un castel gotic unde domnește o contesă vampir de 3 metri (da, Lady Dimitrescu!), păpuși posedate și multe alte creaturi nightmare-fuel. Vei avea parte de enough jump-scares cât să-ți crească pulsul, dar și de secvențe de luptă ca să-ți consume adrenalina. Dacă îți plac filmele horror de iarnă, RE: Village îți va oferi o experiență pe măsură, pe care o poți savura cu lumina stinsă.
- Kholat – Inspirat dintr-un eveniment real, Kholat este un joc horror independent, cu actiunea situata în Munții Ural din Rusia, ce duce conceptul de frig la un alt nivel. Povestea se bazează pe incidentul de la trecătoarea Dyatlov (1959), unde nouă excursioniști ruși au murit în condiții neelucidate. În joc, pornești pe urmele lor, încercând să afli ce s-a întâmplat cu adevărat. Kholat excelează prin atmosferă: pe măsură ce înaintezi prin viscol și întuneric, cu lanterna drept unic aliat, simți constant un sentiment de neliniște. Peisajele montane sunt când impresionante, când înfricoșătoare, cu un calm înghețat în care parcă simți că nu ești singur. Jocul este narat de actorul Sean Bean (doar n-o muri si in asta) și are un stil de gameplay orientat pe explorare și mister, mai degrabă decât pe lupte. Dacă vrei un horror de iarnă mai puțin convențional, bazat pe tensiune psihologică și creepy stuff din folclor, acesta e alegerea perfectă.
Multiplayer cu tovarasii
Să stai în casă la căldură nu înseamnă că nu poți avea parte de distracție alături de prieteni! Iarna este ocazia ideală să vă strângeți și să vă jucați împreună. Iată câteva jocuri multiplayer numai bune pentru o seară de iarnă:
- Project Winter – Dacă îți place conceptul Among Us dar vrei un mediu mai apropiat de iarnă (și un gameplay puțin mai complex), Project Winter este o alegere buna. Acest joc multiplayer de 5-8 persoane combină supraviețuirea în condiții de iarnă cu deducția socială. Pe scurt, un grup de jucători se trezește izolat într-o zonă montană lovită de viscol, nevoiți să coopereze pentru a aduna resurse și a repara câteva obiective ca să scape cu viață. Unul sau doi dintre ei sunt trădători infiltrați, care vor să saboteze eforturile grupului..
- Overcooked! 2 – Pentru o distracție locală (sau online) frenetică, încercați Overcooked 2. Acest joc cooking co-op pare simplu. Tu si până la 4 prieteni, sunteți bucătari care trebuie să gătească împreună feluri de mâncare într-un timp limitat. Bucătăriile sunt absolut nebune, de la restaurante pe baloane cu aer cald, la insule de gheață care se mișcă. Coordonarea este esențială: cine taie legumele? Cine prăjește carnea? Cine spală farfuriile?! Veți țipa unii la alții într-un haos total, dar extrem de amuzant.
Split Fiction – Dacă vrei un joc de cooperare în doi (poate de jucat cu partenerul), Split Fiction este alegerea ideală pentru o iarnă în tandem. Jocul este una dintre cele mai creative lansari a anului 2025, cu doua protagoniste aruncate intr-o masinarie care le aduce la viata povestile din cap si le transforma in experiente reale. In acest joc, fiecare nivel are un alt setting, de la scenarii sci-fi, la fantasi. De la platforming, la puzzle-solving, Split Fiction este un GOAT al genului co-op si merita incercat de orice cuplu sau duo de gameri, macar o data.

