Dispatch – O surpriză plăcută, dintr-o eră pe care o credeam apusă

Erau multe lucruri la care nu mă așteptam atunci când s-a născut în mine dorința de a juca Dispatch. Văzusem un trailer pe internet, lansat la un eveniment din America, nu mai știu exact care. Țin minte că estetica de Invisible, promisiunea unui joc narativ, cu un voice cast recognoscibil instant, au reprezentat o combinație care mi-a stârnit interesul din prima.

Nu știam exact la ce să mă aștept, în fond, vremea adventure game-urilor narative părea de mult apusă, spre dezamăgirea mea. Deși în memoria mea jocuri precum King’s Quest (2015 remake), The Wolf Among Us sau The Walking Dead sunt destul de fresh, mi-am dat seama că au trecut vreo 10 ani de la vremurile când le jucam.

Am aflat câte ceva extra detalii despre joc în momentul în care a început să-l joace un coleg de muncă (mulțumesc, Ragnos), cu această ocazie devenind familiar cu faptul că unul dintre elementele de core gameplay este reprezentat de, surpriză, resource management. Această informație m-a dus imediat cu gândul la titluri precum This Is the Police, care erau destul de stresante pe partea de resource management, dar dezvoltau un story bun, bazat pe acțiunile tale, cu riscuri la tot pasul.

Inceputul

Așadar, în capul meu era un mish-mash de așteptări, nu știam exact în ce mă bag, dar știam că sunt excited să încerc jocul. Imediat ce l-am deschis, lucrurile care m-au surprins cel mai mult nu au fost cele pe care nu le știam, au fost cele pe care le știam și care mi-au trezit amintiri latente din perioada de glorie Telltale Games. Am căutat imediat pe net info despre dezvoltatorii jocului și nu am fost surprins să aflu că echipa de dev este formată din foști membri Telltale Games, practic cei care au cărat în spate genul de narrative adventure game în anii 2010.

Acest lucru este evident încă din meniul jocului și din user onboarding experience, prin opțiunile care ne sunt prezentate înainte de începerea jocului. De asemenea, încă din primele alegeri ale jocului, apariția textului “X will remember that” în partea din stânga sus a ecranului aruncă fiori pe șira spinării oricui a jucat titlurile clasice Telltale.

Cu tot acest pedigree, istoric și tezaur de referințe în spate, Dispatch este totuși o abordare nouă. Colaborarea cu Critical Role pe partea de story ajută mult la acest capitol, aceștia devenind în ultimii ani niște adevărați titani ai genului RPG. Nu mă refer aici doar la jocuri, deoarece Critical Role și-au încercat mâna în acest segment relativ recent, ci la poveștile RPG pe care le-au produs pentru „micile ecrane”, precum excelentul The Legend of Vox Machina.

Așadar, jocul reprezintă un mix interesant, cu puncte forte atât pe capabilitățile dezvoltatorilor, cât și pe cele ale creativilor din spatele poveștii. Cum se îmbină acest mix în produsul final? Hai să vă spun.

Care-i faza cu Dispatch?

Jocul este împărțit în 8 episoade, un număr mai mare decât cele 5 cu care eram obișnuiți de pe vremurile Telltale. Povestea începe într-un mod grafic și oarecum șocant, iar cu această ocazie ar trebui să vă și menționez faptul că Dispatch nu este un joc pentru copii. Avem scene de limbaj licențios și nuditate încă din primele 15 minute de gameplay. Aceste prime 15 minute dau tonul pentru secvențele de gameplay la care te poți aștepta atunci când nu joci partea de resource management a jocului. Ai parte de câteva alegeri, QTE-uri și un opening scene care rivalizează cu un serial animat de cea mai înaltă calitate.

De asemenea, nu pot să nu menționez calitatea aproape incredibilă a actorilor folosiți. Aaron Paul, cunoscut pentru rolul lui Jesse din titanul Breaking Bad, joacă rolul principal în Dispatch. Intră în pielea lui Mecha Man (sau Robert Robertson, un nume-omagiu adus epocii de aur a lui Stan Lee) și este credibil din prima până în ultima secundă a jocului. Acesta reușește să aducă un personaj la viață, cu nuanțe subtile și cu un bagaj emoțional foarte mare în spate. Din jocul actoricesc îți dai seama ce fel de personaj este Robert. Un om obosit, trecut prin viață, ironic, cu multe eșecuri și greșeli la activ. Cu toate astea, nu este un personaj deprimant, deoarece are momente foarte clare de self-confidence, umor și emoții pozitive, cu precădere îndreptate către Beef, câinele său adorabil.

Povestea jocului, pe care o să încerc pe cât de mult posibil să nu o spoileresc, este highlight-ul jocului și motivul pentru care orice jucător pasionat de acest gen ar dori să-l joace. Mecha Man este învins de un antagonist într-o bătălie din opening scene, iar costumul său de mech este complet distrus. Primește o mână ajutătoare de la Blonde Blazer, una dintre cei mai puternici eroi din universul intern al jocului. Aceasta îl angajează pe Robert ca dispatcher la SDN, corporația care se ocupă cu managementul supereroilor din această lume. Spre deosebire de seriale precum The Boys, această corporație nu pare a fi o entitate malefică, ci mai degrabă servește pe post de comic relief, cu diferite glume bazate pe procedurile sale interne și pe workplace humor. Mi s-a părut că acest lucru reprezintă un nice departure de la standardul de „companie de supereroi care, de fapt, e evil”, cu care ne-am tot obișnuit în ultimii ani. Nu avem parte de moralitate gri forțată asupra noastră și mă bucur că cei de la Critical Role s-au abținut de la acest tip de „twist”. Supereroii sunt buni, răufăcătorii sunt răi, ambele tabere având personaje cu personalitate și chiar memorabile.

Ce trebuie sa faci?

Misiunea ta este în felul următor: să ghidezi o echipă de supereroi „ratați” prin câteva cartiere din LA. Pe măsură ce apar evenimente pe hartă (un jaf, un incendiu, o pisică pierdută etc.), tu trebuie să selectezi unul sau mai mulți eroi care sunt potriviți pentru misiunea respectivă. Fiecare supererou pe care îl ai în echipă are abilități speciale, dar și stats care sunt împărțite pe puncte în Combat, Vigour, Mobility, Charisma și Intelligence. Fiecare erou are plusuri și minusuri pe partea asta, unii fiind rapizi, dar nu foarte puternici pe combat, alții fiind mai musculoși, cu creier mai puțin.

Depinde de tine cum gestionezi cazurile care apar în oraș, câți eroi trimiți să rezolve un caz, fiecare dintre acestea având un stat check la final, cu o componentă de RNG, care poate să rezulte în Fail sau Success. Evident, dacă trimiți eroii potriviți sau suficient de mulți, ai unele cazuri în care șansa de succes este de 100%, dar am avut și cazuri în care am dat fail când șansa de succes era 85% (lucru care îți dă și un achievement). Pe de altă parte, am avut și misiuni în care aveam rată de succes de 24% și cumva am reușit să le trec. You win some, you lose some, doar mă bucur că jocul are acest element RPG implementat.

Bineînțeles, pe parcursul jocului, partea de gameplay de dispatching și resource management evoluează. În mod constant sunt introduse mecanici sau variabile noi, de la membri ai echipei care se schimbă, până la evenimente speciale pe care trebuie să le gestionezi. Acest lucru face ca fiecare shift pe care îl joci să fie fresh și diferit. Spre exemplu, unul dintre shift-urile mele a început cu doar 3 supereroi, iar altul a început cu low morale pentru întreaga echipă. Genul ăsta de modifiers te fac să fii foarte atent atunci când selectezi eroii, unii dintre ei având abilități de healing, movement rapid pe hartă, duplicarea abilităților altor eroi și așa mai departe.

Poveste si alegeri

Să vorbim acum despre alegeri și story? Eu zic că e timpul. Fără a da din casă prea mult, pot să spun că alegerile pe care le faci în joc nu sunt create în mod egal. Unele dintre ele cântăresc enorm în economia poveștii, altele sunt doar de decor. De altfel, mă și așteptam la acest lucru. Nu este ușor să faci un branching path narrative story, mai ales când ești limitat de buget și timp. Jocul are un total de 6 ending-uri diferite, dar, în esență, diferențele dintre acestea sunt minime. Aici ar interveni și primul minus pe care pot să-l atribui lui Dispatch, faptul că alegerile pe care le-am făcut nu au fost atât de impactful pe cât aș fi dorit. Nu am avut, spre exemplu, un moment asemănător titlurilor The Walking Dead sau Batman de la Telltale, în care a trebuit să fac o alegere sfâșietoare între două personaje, lucru care în trecut ar fi schimbat complet sfârșitul poveștii.

Dispatch pare totuși pregătit de un sequel, rigiditatea poveștii probabil servind scopul unei continuări și al unei continuități mai ușor de implementat. Asta, totuși, aplică o taxă asupra jocului și lasă un gust un pic amar, mai ales spre finalul poveștii. Aici intervine al doilea minus: finalul.

Finalul este previzibil, cu un „twist” la sfârșit care devine irelevant la 30 de secunde de la reveal. Finalul în sine nu este complet rău, secvențele de combat fiind realizate foarte bine și animate excelent.

Final

Per total, Dispatch este o întoarcere în forță a unui gen pe care mulți publisheri îl credeau pierdut. Cu 3 milioane de jucători activi și cu mai multe copii vândute pe zi ce trece, un sequel pare inevitabil, iar acest lucru nu poate decât să mă bucure. După 8 episoade, pe care le-am terminat în aproximativ 3 sesiuni de câteva ore, pot să spun că universul Dispatch m-a prins. Pot să spun că vreau mai mult și că sunt curios de soarta personajelor.

De asemenea, înainte să uit, aș vrea să vă las mai jos o listă cu actorii personajelor, unde cred că veți găsi niște nume care vă vor surprinde:

Așadar, care ar fi o notă finală potrivită pentru Dispatch? Ca veteran al genului pe care îl reprezintă, pot să spun că se diferențiază într-un mod pozitiv de predecesorii săi prin voice cast, animație și core gameplay. Pe de altă parte, am jucat story-uri mai bune, cu alegeri mai relevante și mai satisfăcătoare. Din punct de vedere al relevanței culturale, succesul jocului poate aduce cu sine o revenire la vremurile de glorie ale genului, iar acest lucru este un aspect pozitiv fără doar și poate.

Nota finală pentru Dispatch: 8.5

Voi ați încercat jocul? Cum vi s-a părut? Ați fi interesați să jucați ceva de genul acesta? Lăsați-mi un răspuns în comentarii, iar dacă aveți întrebări despre joc, voi răspunde la fiecare în comments sau pe Discord-ul JoinTheLegion.

Share

Scris de

Ioan Tiberiu  —  

Blog Editor

Ioan Tiberiu activeaza in gaming si esports de 10 ani, făcând parte din zona creativă a echipelor Nexus Media si Digital Crusade. Este writer pentru JoinTheLegion.ro, iubeste jocurile video, pop culture-ul si sa bata la tobe.

Articolul precedent5 greșeli de evitat când îți construiești primul PC de gaming

Articolul urmatorConnect.ro: Cauți un laptop pentru facultate și gaming? 5 recomandări Lenovo Legion